Care sunt zilele libere legale în 2015?

zile-libere-2015Este o întrebare pe care mi-o pun de fiecare dată la început de an, chiar de la primul meu job.

Vestea cea bună pentru anul 2015 este că avem o zi liberă în plus – respectiv, 24 ianuarie, ziua Unirii Principatelor Române.

Vestea mai puțin bună este că această zi va fi sâmbătă, așa că va trebui să așteptăm până în anul 2017 pentru a ne bucura de ea.

Să vedem însă exact care sunt zilele libere ale anului 2015:

  • 1 și 2 ianuarie, ce au fost într-o zi de joi, respectiv vineri
  • 24 ianuarie care pică, așa cum spuneam, într-o zi de sâmbătă
  • 12 și 13 aprilie – Paștele – duminică, respectiv luni
  • 1 mai – ziua muncii – vineri
  • 31 mai și 1 iunie – Rusaliile – duminică și luni
  • 15 august – Sf. Maria – sâmbătă
  • 30 noiembrie și  1 decembrie – luni și marți
  • 25 și 26 decembrievineri și sâmbătă

Din totalul celor 13 zile libere pentru 2015, 5 vor pica în weekend (2 sunt de fapt întotdeauna zile de duminică, respectiv prima zi de Paști și prima zi de Rusalii), noi putându-ne bucura de 8 zile nelucrătoare în timpul săptămânii. Deloc rău, aș spune, chiar dacă se putea și mai bine 🙂

Sursa foto: Photostock/FreeDigitalPhotos.net

Leave a Reply