La ideea din titlul acesta mă gândeam în timp ce, din întâmplare, am văzut o conversație pe Facebook cred, cu o fată dezamăgită de lumea aceasta online, în care mă învârt și eu, de altfel. De niște ani buni, de altfel, Cafeneaua fiind doar o încercare de spațiu personal, în care să pot povesti mai multe, exact cum o fac acum. Chiar dacă nu sunt despre bani, așa cum se întâmplă pe Economisim.info.

În momentul acela m-am gândit că blogul mi-a adus în jur o mulțime de oameni faini, mulți dintre ei fără blog, dar și bloggeri. Oameni care-mi sunt dragi – cu unii dintre ei am ieșit chiar la o cafea la un moment dat, cu alții m-am întâlnit pe la evenimente… care mi-au sărit în ajutor în momentele (e drept că rare) în care am avut nevoie de asta. Care-mi sunt dragi, pur și simplu, chiar dacă nu am băut vreo cafea sau un suc împreună.

Chiar astăzi una dintre prietenele virtuale mi-a trimis un mail care mi-a umplut sufletul de bucurie.

Sunt bucurii mici, care stau în puterea fiecăreia dintre noi – să le facem, să le primim…

Cel mai mare secret pentru a nu fi dezamăgit de cineva, niciodată, este cred acela de a aștepta puțin.

Eu nu cred că oamenii ne datorează ceva, oricât de multe au fost eforturile pe care le-am făcut pentru persoana respectivă. Cred că fiecare gest pe care îl facem, îl facem pentru noi, iar răsplata e mulțumirea de a face ceva bun și faptul că – la un moment dat  – lucrurile se întorc, într-o formă sau alta.

Și nu, nu e bullshit pozitivo-motivațional, chiar aceasta e convingerea mea :).

Momentul în care am renunțat să am așteptări de la oameni – pentru că o persoană dragă mie m-a prețuit suficient încât să-mi explice cum vede lucrurile și am realizat că avea dreptate – a coincis cu cel în care oameni minunați au intrat în viața mea. De la care am așteptat puține și mi-au oferit multe. Și cărora le sunt recunoscătoare.

Probabil că ar trebui să închei articolul acesta cu un sfat, legat de așteptări și de ceea ce primești, în funcție de ele. Nu o să o fac, la fel cum nici prietena mea nu a făcut-o atunci când am purtat o discuție lungă pe tema aceasta. O să-ți spun doar că viața e mai simplă și îți oferă mai multe atunci când așteptările sunt mici. Părere personală 🙂