De ce divorțează oamenii?

E o întrebare pe care mi-o puneam adesea la un moment dat, cu puțin înainte de a mă căsători. Cupluri ce păreau solide, frumoase, îndrăgostite, perfecte… Și la un moment dat zbang! venea anunțul fatidic: s-au despărțit.

Zilele acestea am aflat de un nou divorț. De fapt, cred că am fost ultima care a aflat, pentru că respectivii au divorțat deja de mai bine de doi ani, din câte am înțeles.

Am lucrat cu ei la un moment dat. Frumoși și tineri amândoi, proaspăt căsătoriți. Repede, a venit și copilul. Mi se păreau cu adevărat cuplul perfect. Și s-au despărțit.

Așa cum s-au despărțit cred mare parte dintre cuplurile pe care le cunosc. Povestea e așa de simplă și îmi pare atât de cunoscută: se cunosc, se iubesc, se căsătoresc… Apoi apare (sau nu) un copil, mai apare și al doilea. Și unul dintre ei își dă seama că nu mai poate, că omul lângă care stă nu mai este poate același cu cel căruia i-a jurat iubire eternă, că el nu mai este poate același ca în momentul în care a jurat iubire eternă…

E bine, e rău? Nu știu. E bine în măsura în care ambii parteneri și-o doresc, în care divorțul apare ca o consecință firească a ceva ce nu mai merge, ca o eliberare. E rău în măsura în care doar unul are nevoie de libertate și celălalt rămâne agățat, prizonier în vechea viață sau în cea nouă, fără să știe prea bine ce vrea, încotro s-o apuce, către ce (sau poate către cine?) să se îndrepte.

Așa că nu e bine și nici rău. E deja parte din viață. Dar mie îmi pare rău în continuare de fiecare dată când aud de divorțul unui cuplu frumos, care mi se părea perfect… Parcă de fiecare dată se destramă un pic din poveștile cu Ilene Cosânzene și Feți Frumoși, în care ei au trăit fericiți până la adânci bătrâneți…

Sau poate că povestea ar trebui să fie reinventată, iar Făt Frumos ar trebui să divorțeze la un moment dat de Ileana Cosânzeana. Uite-așa, pentru ca romantici incurabili așa ca mine să nu mai sufere la maturitate, când află de vreun divorț.

Leave a Reply