Cafeneaua Iuliei

Sfaturi, idei, recomandari

Autor: iulias

Când aștepți puțin… și primești mult, foarte mult

La ideea din titlul acesta mă gândeam în timp ce, din întâmplare, am văzut o conversație pe Facebook cred, cu o fată dezamăgită de lumea aceasta online, în care mă…

La ideea din titlul acesta mă gândeam în timp ce, din întâmplare, am văzut o conversație pe Facebook cred, cu o fată dezamăgită de lumea aceasta online, în care mă învârt și eu, de altfel. De niște ani buni, de altfel, Cafeneaua fiind doar o încercare de spațiu personal, în care să pot povesti mai multe, exact cum o fac acum. Chiar dacă nu sunt despre bani, așa cum se întâmplă pe Economisim.info.

În momentul acela m-am gândit că blogul mi-a adus în jur o mulțime de oameni faini, mulți dintre ei fără blog, dar și bloggeri. Oameni care-mi sunt dragi – cu unii dintre ei am ieșit chiar la o cafea la un moment dat, cu alții m-am întâlnit pe la evenimente… care mi-au sărit în ajutor în momentele (e drept că rare) în care am avut nevoie de asta. Care-mi sunt dragi, pur și simplu, chiar dacă nu am băut vreo cafea sau un suc împreună.

Chiar astăzi una dintre prietenele virtuale mi-a trimis un mail care mi-a umplut sufletul de bucurie.

Sunt bucurii mici, care stau în puterea fiecăreia dintre noi – să le facem, să le primim…

Cel mai mare secret pentru a nu fi dezamăgit de cineva, niciodată, este cred acela de a aștepta puțin.

Eu nu cred că oamenii ne datorează ceva, oricât de multe au fost eforturile pe care le-am făcut pentru persoana respectivă. Cred că fiecare gest pe care îl facem, îl facem pentru noi, iar răsplata e mulțumirea de a face ceva bun și faptul că – la un moment dat  – lucrurile se întorc, într-o formă sau alta.

Și nu, nu e bullshit pozitivo-motivațional, chiar aceasta e convingerea mea :).

Momentul în care am renunțat să am așteptări de la oameni – pentru că o persoană dragă mie m-a prețuit suficient încât să-mi explice cum vede lucrurile și am realizat că avea dreptate – a coincis cu cel în care oameni minunați au intrat în viața mea. De la care am așteptat puține și mi-au oferit multe. Și cărora le sunt recunoscătoare.

Probabil că ar trebui să închei articolul acesta cu un sfat, legat de așteptări și de ceea ce primești, în funcție de ele. Nu o să o fac, la fel cum nici prietena mea nu a făcut-o atunci când am purtat o discuție lungă pe tema aceasta. O să-ți spun doar că viața e mai simplă și îți oferă mai multe atunci când așteptările sunt mici. Părere personală 🙂

1 comentariu la Când aștepți puțin… și primești mult, foarte mult

4 lucruri interesante despre Kazuo Ishiguro, câștigătorul Premiului Nobel pentru literatură din 2017

Anul acesta, Premiul Nobel pentru Literatură a fost câștigat de Kazuo Ishiguro, autorul romanului „Rămășițele zilei” (îl găsești și aici). Întâmplător sau nu, tocmai îmi comandasem un exemplar al romanului,…

Anul acesta, Premiul Nobel pentru Literatură a fost câștigat de Kazuo Ishiguro, autorul romanului „Rămășițele zilei” (îl găsești și aici).

Întâmplător sau nu, tocmai îmi comandasem un exemplar al romanului, gândindu-mă că am apreciat foarte mult filmul, cu Emma Thompson și Anthony Hopkins în rolurile principale, dar nu citisem cartea, cu care trebuia, poate, să încep…

  1. Kazuo Ishiguro este scriitor de origine japoneză, s-a născut la Nagasaki, în 1954, unde a trăit până la vârsta de cinci ani. Tatăl primea atunci un post de oceanograf în cadrul Institutului Național de Oceanografie britanic, fiind însoțit de familie și rămânând în Marea Britanie. Ishiguro urma să revadă Japonia abia în 1989, la vârsta de 35 de ani…
  2. Devenit autor de cărți apreciate în întreaga lume, Ishiguro scrie exclusiv în engleză, fiind tradus în japoneză, ca în alte limbi. Puțin familiar japonezilor (oricum mult mai puțin decât Haruki Murakami), probabil că își va recăpăta locul de onoare în rândul scriitorilor de origine niponă, datorită titlului de talie mondială din acest an. Prin recunoașterea romanelor lui – cu „mare putere emoțională”, care au dezvăluit abisul din spatele senzației noastre iluzorii de conectare cu lumea, Kazuo Ishiguro se dovedește a fi, în fond, un scriitor cu filon japonez.
  1. Ishiguro a ajuns să fie cunoscut publicului larg în 1989, cu „Rămășițele zilei”, care a câștigat Booker Prize și cu care a intrat în seria cărți bune, pe raftul multor devoratori de literatură. Acest titlu s-a bucurat și de o ecranizare excelentă – poate mulți au făcut cunoștință cu romanul datorită filmului.
  1. Ishiguro s-a implicat în diverse campanii de asistență socială – una dintre acestea prilejuind întânirea cu soția lui, Lorna McDougall, asistent social. Se spune că această experiență este reflectată în unele din romanele sale .

„Să nu mă părăsești”, carte ea nominalizată la Booker Prize, este pe lista mea de lecturii viitoare. Mi-ar plăcea, acum, după ani, să pot compara stilul lui Kazuo Ishiguro cu cel al lui Yasunari Kawabata, Haruki Murakami sau Natsume Soseki. Ce i-ar reuni, ce îi deosebește. Pot fi aici unele aspecte culturale care merită toată atenția.

Alături de ei, și acum și autorul consacrat internațional, Kazuo Ishiguro – laureat al Premiului Nobel pentru literatură 2017 va fi pe lista mea de lectură cu cel puțin încă un titlu în plus față de „Rămășițele zilei”. Și cred că nu doar pe lista mea.

Dintre romanele lui Kazuo Ishiguro traduse în limba română:

Pe cand eram orfani

Un artist al lumii trecătoare

Amintirea palidă a munţilor

Uriasul ingropat

Nocturne. Cinci povesti despre muzica si amurg

Imagine preluată de pe Stabroeknews.com

25 de comentarii la 4 lucruri interesante despre Kazuo Ishiguro, câștigătorul Premiului Nobel pentru literatură din 2017

Care este cel mai bun cărucior pentru copii/bebeluși?

Zilele acestea s-a născut nepoțelul meu, băiețelul surorii – care ne va fi și finuț – și, pentru că haine a primit o mulțime – ne-am hotărât să îi facem…

Zilele acestea s-a născut nepoțelul meu, băiețelul surorii – care ne va fi și finuț – și, pentru că haine a primit o mulțime – ne-am hotărât să îi facem un cadou care cu siguranță că îi va fi de folos: un cărucior pentru copii. Așa că am început să caut și să întreb în jur, căutând să înțeleg mai bine ce ar fi de folos și care ar fi caracteristicile celui mai bun cărucior.

Eu m-am gândit că ar trebui să fie unul trainic, rezistent, dar după ce am chestionat mai multe mame (inclusiv în autobuz am povestit cu o mămică – lumea e prietenoasă la Constanța) am înțeles că e foarte important să fie ușor și destul de mic, pentru a fi simplu de transportat dintr-un loc în altul. Există scări, spații în care nu poți împinge căruciorul…. iar în exemplul meu există și o mamă care se reface după o cezariană și o fetiță plină de energie de 3 ani și jumătate, așa că e musai ca bebe să aibă un cărucior ușor de manevrat.

Mai jos am trecut un top al cărucioarelor care ne-au plăcut – împreună cu motivele pe care le-am luat în considerare la achiziție.

 

Top cărucioare pentru copii

Cărucior Graco Evo Trio

Carucior Graco Evo

Acest cărucior e în topul preferințelor noastre, fiind foarte stabil, dar și ușor – cele 6.5 kg il recomandă ca unul dintre cele mai usoare carucioare de pe piata. Este un cărucior cu scaun reversibil, foarte ușor de manevrat de către părinți. În plus, e ușor de depozitat, ocupând foarte puțin loc în poziția strâns.

Cărucior sigur – are un ham cu prindere in 5 puncte și o bară de protecție, ușor de manevrat.

Foarte confortabil: materiale de cea mai bună calitate, scaun reversibil, copertină ideală pentru o protecție solară optimă.

 

VEZI DETALII ȘI PREȚ

 

Carucior Kinderkraft 3 in 1 Kraft 6 Purple

Un carucior modular 3 în 1 format din: landou, carucior sport, scaun auto tip scoica Kiddy 0-13 kg + geanta încăpătoare. Pliere foarte compacta si stabilitate individuala.

Are un design modern și materiale de cea mai buna calitate. Centurile scaunului auto au sistem de prindere in 3 puncte si sunt reglabile pe 3 nivele de inaltime. Cadrul căruciorului are o greutate de 8.5 kg – se adaugă greutatea landoului sau a căruciorului sport atunci când este folosit.

Căruciorul are și un coș spațios pentru cumpărături.

 

VEZI DETALII ȘI PREȚ

 

Carucior Sistem, Lorelli Premium

Un cărucior 2 în 1 compus din landou, parte sport, geanta accesorii carucior, set de adaptori pentru cosulet auto. Toate elementele componente, precum landou / partea sport sau cosuletul auto, pot fi montate sau demontate foarte rapid pe cadru, putand trece usor de la o configuratie la alta.

Are un cadru ușor, din aluminiu, și un mecanism de pliere facil, tip carte, cu o singura mana.

Dispune de amortizoare de soc pe rotile din spate; acestea sunt protejate de un plastic dur pentru rezistenta in timp și se manevrează fara efort, cu o singura mana, având 3 roti mari din cauciuc. Greutatea căruciorului în varianta cu landou este de 12 kg.

VEZI DETALII ȘI PREȚ

Alte caracteristici ale căruciorului perfect

Tot din cercetările mele, stabilitatea este și ea un criteriu important de luat în calcul. Cadrul trebuie să fie solid și confecționat dintr-un material rezistent (ex. aluminiu). Nu te aștepți să fie la fel de ușor ca un cadru din plastic, însă durabilitatea lui își va spune cuvântul. Soliditatea nu trebuie să elimine posibilitatea unei transportări și a unei manevrări ușoare. În plus, cadrul respectiv trebuie să se fixeze rapid și sigur în poziția în care a fost deschis. Așa, nu există nici un risc pentru micuț.

Nu mai încape discuție – cadrul nu trebuie să aibă părți laterale ascuțite, sau nituri, în care bebe sau surioara lui s-ar putea lovi, înțepa, ori răni.

Apoi, e important de verificat dacă acel cadru de cărucior este ușor de strâns. Nu ar fi comod să te chinuiești a-l închide ori de câte ori trebuie să urci în lift, sau să urci treaptă după treaptă până la etajul 8, sau să îl așezi în portbagaj.

O altă întrebare la care trebuie să răspundă un cărucior bun pentru copii se referă la confort: stă bine copilașul în acesta? Majoritatea cărucioarelor sunt proiectate pentru a fi extrem de comode, dar și asupra acestui aspect trebuie să fim atenți.

Ce mai urmărim atunci când alegem căruciorul lui bebe?

1. Spătarul

E bine să fie reglabil, în 3 trepte. Ceea ce permite așezarea copilașului fie în poziție culcat, (când este somnoros), fie ușor ridicat, fie ridicat (când este mai mult decât treaz și prezent în atmosfera de plimbare).

2. Mânerul/mânerele

Mai întâi, să fie cu un mâner sau cu două? Cel cu un singur mâner (de-a-ntregul) dă mult mai multă ușurință în manevrarea căruciorului.

Fiind vorba de o viitoare mămică de înălțime medie, nu dau cine știe ce importanță nivelului la care e montat mânerul. Ele sunt montate, clasic, la un nivel potrivit pentru persoane cu înălțime medie. Însă, în unele cazuri, e un aspect deloc de neglijat.

Demn de o atenție deosebită mi se pare mânerul reversibil. Dacă te întrebi ce presupune mânerul reversibil, e vorba de posibilitatea de a orienta căruciorul în sensul de mers sau invers față de sensul de mers. Cât copilașul este foarte mic, el are nevoie să-și vadă părinții și să îi recunoască în orice moment, cu fiecare secundă a plimbării.
De altfel, este mai mult decât recomandat să poți vedea și supraveghea copilașul, ca părinte, în timpul mersului. Fie că cel mic se sperie, fie că regurgitează sau plânge, ca să nu dau decât câteva exemple, e bine să fii cu ochii pe el. Însă, o dată ce depășește faza primelor luni, copilașul va dori să exploreze lumea, va fi curios și întrebător. Și atunci este bine ca respectivul cărucior să poată fi întors astfel încât micuțul să fie cu fața către lume și nou. Iată la ce servește funcționalitatea proprie mânerului reversibil.

3. Bara de protecție

Dacă sistemul de ham este prevăzut cu siguranță în patru sau cinci puncte, nu cred că prezența barei de protecție este indispensabilă. Însă este bine să existe, copilașul se poate sprijini de ea, sau îi poți etala câteva jucării pe care să le agăți de această bară. Când copilașul mai crește, bara de protecție se poate detașa, pentru a nu limita orizonturile pe care voinicul dorește să le exploreze.

4. Accesoriile cărucioului

Landou, husă de ploaie, plasă împotriva insectelor, parasolar, protecție împotriva vântului

Dacă te-ai hotărât pentru un cărucior cu landou, ai grijă la cât de multă protecție oferă și cum protejează partea de sus a acestuia – bebelușul. Căci împotriva soarelui este nevoie de ceva care să acopere cât mai bine ochii și fața micuțului, aidoma unei pălării de soare în cazul mămicii.

Se pot adăuga apoi diverse accesorii. Cum am anunțat deja, aici intră husa de ploaie, parasolarul și sistemul de protecție împotriva vântului, și plasa împotriva insectelor. Este bine ca acestea să fie detașabile, ca să fie într-adevăr accesorii utile. Atenție la preț, cărucioarele pentru bebeluși cu mai multe accesorii incluse vor fi și mai scumpe.

Personal, cred că mă voi orienta doar pentru o bună protecție împotriva luminii soarelui. De restul, sunt sigură că mămica viitorului bebeluș va avea grijă cum se cuvine.

5. Coș de cumpărături, suport pentru biberon…

Când pleci cu bebelușul la plimbare, bineînțeles că trebuie să iei cu tine o suită de lucruri. Biberonul cu lapte sau ceai este printre primele necesități.  Ar fi ideal să adaug și coș de cumpărături la căruciorul pentru bebeluș, pentru un spor de utilitate, dar acesta nu e deloc un criteriu de alegere al căruciorului ideal, ci mai degrabă un eventual plus. Am observat că toate cărucioarele au, într-o formă sau alta, un spațiu de depozitare.

Dacă ai trecut prin procesul de achiziție al unui cărucior, îmi poți spune care sunt caracteristicile de urmărit și ce ți s-a părut cel mai important la el? Apreciez orice informație, de la tipul de cărucior, la eventuale probleme apărute, lucruri pe care nu le-ai urmărit, dacă ai avut senzația că ai luat cel mai bun cărucior sau că te puteai orienta mai bine…

1 comentariu la Care este cel mai bun cărucior pentru copii/bebeluși?

Cateva idei de organizatoare și suporturi pentru capace

Prin alte părți nu știu cum este, dar mie mi-a venit tare greu să găsesc un banal suport pentru capace, care să le țină organizate în dulapul care le este…

Prin alte părți nu știu cum este, dar mie mi-a venit tare greu să găsesc un banal suport pentru capace, care să le țină organizate în dulapul care le este destinat.

Țin minte că pe cel actual l-am găsit undeva într-un magazin din Reșița cu articole de menaj, care arăta exact ca cele de acum 20 de ani… Acum aș vrea să-l înlocuiesc, însă magazinul respectiv nu mai există, așa că am încercat să găsesc online câteva variante de suporturi de capace de bucătărie.

Destul de puține, zic eu, având în vedere că internetul ar trebui să ne ofere o mulțime de posibilități. Le voi trece și mai jos, poate va mai avea cineva nevoie la un moment dat:

Suport cromat pentru capace oale – de aici

 

Este un suport orizontal robust (spun ei și așa-mi pare și mie în fotografie) și poate găzdui până la 7 capace.

Suficient pentru mine, nici nu am mai multe și oricum două dintre ele, cele de la cratițele, oalele sau tigăile cel mai des folosite, stau mereu pe uscătorul de vesela.

Dimensiunile acestuia sunt (trebuie să verific dacă s-ar potrivi, suportul din acest moment este vertical):

  • lungime 38 cm x inaltime (maxima) 19 cm x latime (minima) 15 cm

Detalii și preț aici

Suport metalic pentru capace și oale

 

De mai mici dimensiuni decât precedentul, acest suport poate să depoziteze până la 4 capace de oale.
Avantajul ar fi că, fiind mai mic, necesită mai puțin spațiu de depozitare și îl pot plasa chiar și pe blatul de bucătărie (cel dinainte mi se pare mai potrivit pentru dulap, ar aglomera prea mult pe blat).
Pentru mine acesta ar fi, cred, mai potrivit, având în vedere numărul destul de mic de capace pe care îl am (pentru fiecare dimensiune un capac, pe care îl folosesc la mai multe recipiente).

Organizator / suport pentru capace pentru ușa dulapului

 

Este tipul de suport pe care îl am și acum, doar că nu este montat pe ușa dulapului, ci în cămară, agățat cumva de perete. Cred că și acesta poate să fie montat în același fel.

El este însă conceput pentru a fi atârnat de ușa dulapului și are o capacitate de până la trei capace în diferite dimensiuni. Carligul este retractabil, atunci când nu este utilizat acest organizator.

Alte caracteristici: este potrivit pentru uși cu grosime cuprinsa intre 1 până la 2,5 cm, are o lungime reglabilă 41-52 cm și dimensiuni de 59 x 3 x 35 cm.

Suport mic pentru capace si oale

 

Deși micuță, și această variantă ar putea fi interesantă pentru cei care-și doresc să păstreze unul sau două capace la îndemână atunci când gătesc.

Se pot pune maxim 2 capace in acest suport, realizat din plastic.

Detaii și preț aici

 

Acestea au fost suporturile pentru capacele oalelor sau cratițelor pe care le-am găsit eu, voi mai completa acest articol dacă mi se mai pare interesant ceva.

Între timp, sunt curioasă: tu ce soluție folosești ca suport pentru capace de oale?

6 comentarii la Cateva idei de organizatoare și suporturi pentru capace

Câteva idei de cadouri-jucării pentru copiii de 3 ani

Cu rugămintea de a mă ajuta să găsesc și altele 🙂 3 ani și jumătate are nepoțica mea, fetița soră-mii, care mi-e nespus de dragă și pe care o cadorisesc…

Cu rugămintea de a mă ajuta să găsesc și altele 🙂

3 ani și jumătate are nepoțica mea, fetița soră-mii, care mi-e nespus de dragă și pe care o cadorisesc de fiecare dată când merg acasă, lăsând pentru moment la o parte bugetele și frugalitatea care mă caracterizează (nu le uit de tot, recunosc).

Telefonul nu e jucarie, dar selfie-urile sunt distractie maxima pentru ea 🙂

Ștefi este pasionată de plușuri cu animăluțe, are o adevărată menajerie acasă, pe care o completez și eu de câte ori găsesc ceva nou – îmi e din ce în ce mai greu, pe măsură ce are mai multe.

Ce mi se pare foarte fain este că ea integrează cumva animalele acestea în viața de zi cu zi, dacă se uită la un film cu căluți sau căței îi caută imediat și pe cei din colecția ei, după ce a mers la Delfinariu s-a plimbat peste tot cu un delfin de pluș după ea, dacă vede un film cu maimuțe tot povestește ce fac maimuțele și le plimbă și pe cele două din dotare după ea (e pasionată de filme / cărți / desenat animale)…

Așa că un pluș în plus mi se pare chiar un cadou simpatic pentru ea, chiar dacă mai are și altele. Știu că îi va folosi, la un moment dat își va dori să afle mai multe despre animalul respectiv și cei din jur îi vor oferi și șansa.

Tot la 3 ani am observat că a început să fie încântată de Puzzle-uri și Lego-uri. Pentru vârsta ei, evident, dar îmi place că începe să aibă răbdarea necesară pentru a construi, a pune cap la cap, a descoperi variante… Preferă lucrurile pe care le-a făcut deja, îi place să știe din start cum se face, dar nu e nici reticentă la nou și am observat că are și o bună doză de curiozitate.

Din jucăriile de exterior are și tricicletă, și trotinetă, dar niciuna dintre ele nu au prins la ea. Adică stau degeaba, poate că flățiolucare vine în toamnă să fie mai pasionat, că ea cu siguranță că nu e. Sunt sigură că un tobogan i-ar plăcea, în parc se dă până ce o luăm de acolo cu supărare mare, îmi amintesc și că în urmă cu ani am cumpărat un tobogan de la Nichiduță.ro pentru fetița unor prieteni, model deloc scump, asemănător cu cele de acum de pe site, și am avut mare succes cu el. I l-aș lua cu drag, dar trebuie să mai găsească și soră-mea spațiu pentru el.

Cu cărticelele nu am avut mare succes, cu excepția celor cu animale (cum altfel 🙂 ). I-am luat un fel de atlas colorat și a ajuns să știe destul de bine descrierile de acolo, singură cere să i se citească.

Acum speram să mă mai ajuți și tu, că aș mai varia un pic și sunt în pană de idei. În toamnă îi voi lua câteva hăinuțe, că începe grădinița (i-am luat deja de fapt, și am prins și lucruri de calitate la prețuri mici, în perioada aceasta a reducerilor), dar i-aș lua și un joculeț sau o jucărie simpatică.

Cu ce se mai joacă copilașii de 3 ani?

6 comentarii la Câteva idei de cadouri-jucării pentru copiii de 3 ani

Vara îi mulțumesc zilnic unui domn pe nume Willis Carrier :)

Probabil că o faci și tu, doar că nu îi știai până acum numele :). Willis Carrier este cel care a inventat aerul condiționat modern, undeva la începutul secolului XX….

Probabil că o faci și tu, doar că nu îi știai până acum numele :).

Willis Carrier este cel care a inventat aerul condiționat modern, undeva la începutul secolului XX. În perioada aceasta, când temperaturile au depășit frecvent 35 de grade, ajungand și la 40 acum câteva zile, iar noi am rezistat doar cu ajutorul aerului, am avut curiozitatea să citesc mai multe despre el. Sau poate am făcut-o și verile trecute, nu știu.

Aerul conditionat si inventatorul lui

Cert este că mi-e greu să îmi imaginez viața la 40 de grade fără aerul condiționat. De fapt, nu trebuie să fac un efort de imaginație, pentru că am trecut prin multe perioade în care nu l-am avut. Și ajungi să apreciezi mai mult lucrurile atunci când nu le ai :).

Ce mi se pare simpatic este că A.C.-ul a fost inventat la începutul secolului trecut, undeva prin 1902, dar noi ne-am putut bucura de această minunăție abia către anul 2000, sau poate ceva mai devreme. Nu cred că avea cineva aer condiționat înainte de Revoluție, nici nu cred că auzisem de o asemenea minunăție…

Acum face însă parte din viața multora dintre noi – o viață pe care nici măcar nu ne-o imaginăm fără acesta.

Așadar, domnule Willis Carrier, eu îți sunt profund recunoscătoare – și cred că nu numai eu :).

4 comentarii la Vara îi mulțumesc zilnic unui domn pe nume Willis Carrier :)

Trei lucruri pe care mi le voi cumpăra în această vară

Eu sunt genul de cumpărător atent, care își planifică cheltuielile cu ceva vreme înainte de a le face. Pe cele mai mari în special – și am observat aici un…

Eu sunt genul de cumpărător atent, care își planifică cheltuielile cu ceva vreme înainte de a le face. Pe cele mai mari în special – și am observat aici un fel de rutină care s-a instalat fără să ne dorim în special acest lucru – avem cam o cheltuială mai mare pe lună, cu excepții extrem de rare.

Lista de cumparaturi

Încercăm să le facem pe rând, dar dacă se întâmplă ca unul dintre noi să aibă nevoie de mai multe lucruri într-o anumită perioadă, nu e capăt de țară. Planificarea atentă a cheltuielilor vine exact cu acest avantaj: îți poți permite mult mai multe lucruri – odată ce ai un buget pentru ele.

Revenind la această vară, care este deja la mijloc, iată care sunt achizițiile majore ale sale pentru noi (posibil ca în septembrie să le bifăm pe toate):

Un storcător cu ac melcat. E o cheltuială sigură, avem și banii, am ales (cred) și modelul… Îmi place că voi putea să fac sucuri cu tot felul de verdețuri, să le combin cu legume… Recunosc că m-am gândit mult înainte de a lua hotărârea de a avea un storcător, nu vreau un obiect în plus care să zacă prin casă, dar știu că îl vom folosi.

Un telefon nou. Aici duc negocieri cu mine în primul rând, că V. e de părere că ar trebui să-mi iau unul ceva mai scump. Înclin și eu către acest lucru, pentru că mi-ar plăcea să ilustrez blogul/blogurile cu ceva imagini frumoase și spontane, dar aparatul de fotografiat ba nu îl am la mine, ba nu este la îndemână, ba… știi și tu cum este :).

Și da, m-aș ocupa mai mult și de contul de Instagram și… e un aspect la care încă mă gândesc, trebuie să văd și ce puncte de fidelitate am adunat prin rețea, ce reducere pot să mai prind… În orice caz, e lucru sigur: telefonul meu are deja doi ani și sigur nu o mai duce mult, pentru că se descarcă în doar câteva ore și se închide de câte ori are chef.

O rochie elegantă. Fără exagerări, bineînțeles :). În august merg la o nuntă și un botez și la capitolul rochii de ocazie nu stau grozav. Sper să găsesc ceva potrivit, dar sunt destul de relaxată în această privință, nu va fi capăt de țară nici dacă merg cu ceva ce am deja prin șifonier.

Tu ce planuri de cumpărături mari ai pentru următoarea perioadă?

17 comentarii la Trei lucruri pe care mi le voi cumpăra în această vară

BAC-ul de acum 20 de ani

Zilele acestea se afișează rezultatele la Bac, un examen ce cântărește un pic mai greu decât o făcea BAC-ul dat de mine, care nu conta în vreun fel pentru admiterea…

Zilele acestea se afișează rezultatele la Bac, un examen ce cântărește un pic mai greu decât o făcea BAC-ul dat de mine, care nu conta în vreun fel pentru admiterea la facultate.

Îmi amintesc și acum de zilele acelea toride de vară, de emoțiile noastre (deși ne aflam într-un mediu relativ familiar, în școala unde învățasem zi de zi timp de 4 ani și alături de colegii din clasa noastră sau din cele paralele, pe care apucasem să îi știu, măcar din vedere), de glumele dinainte și de râsul nostru… care nu era tocmai al nostru :).

Amintiri despre examenul de Bacalaureat

Amintiri despre Bacalaureatul meu

Eu am început să iau BAC-ul în serios cam cu o lună înainte de a-l susține cred – în rest, învățasem pentru facultate, un examen pe care îl consideram mult mai greu, având în vedere schimbarea specialității (făceam trecerea de la mate-fizică la limbi străine), dar și concurența mult mai mare.

La BAC trebuia să luăm minim 5 la fiecare materie și să avem media 6 per total. Având în vedere faptul că media rezulta și din adunarea notelor la materii pe care eram destul de sigură pe mine – română și franceză, de exemplu, lucrurile nu aveau cum să stea rău.

Dar cumva, ceva s-a schimbat pe măsură ce ne-am apropiat de acest examen și-mi amintesc că am început să am emoții. Lumea – rude, prieteni ai părinților – îmi spunea că este examenul maturității și începusem să-l privesc mai atentă. Apoi… am realizat că o singură zi proastă și am învățat degeaba pentru facultate, pentru că nu aveam să mai susțin acest examen :).

Așa că ultima lună a venit cu niște emoții pe care nu le așteptam. Și a trecut extrem de repede :).

Mă văd și acum cu emoții maxime înaintea probei la română, când mi-era extrem de frică să nu mă blochez din cauza lor. La momentul 0, emotiile au fost acolo, așa cum le știam, dar – tot așa cum mă știam și cum sunt și acum – am reușit cumva să trec peste ele și să spun ce am de spus.

A venit un 10 eliberator, care mi-a dat încredere pentru mai departe.

De restul examenului îmi amintesc vag. Îmi aduc aminte că, pe măsură ce dădeam probele, aveam o senzație de ușurare din ce în ce mai mare. BAC-ul meu a fost, în ciuda emoțiilor, un examen vesel.

Am știut că-l voi lua după proba de matematică, de care-mi era frică cel mai tare. Proba de franceză, ultima, a fost ca o ultimă verificare înainte de marele exemen, care mă aștepta în toamnă.

Îmi amintesc și acum serile în care mă plimbam pe malul mării, așa cum o făcusem și în timpul admiterii la liceu… dar nu aveam aceeași senzație că trece examenul și urmează vara cea lungă, în care urma să mă distrez și să merg la plajă de câte ori vreau. Ci un fel de apăsare, că ce e greu urmează.

Așa a și fost. Examenul de admitere la facultate a fost cel mai greu pe care l-am susținut eu și mi-a oferit la sfârșit, iar bucuria pe care am simțit-o atunci când am intrat e greu de descris în cuvinte. Dar despre Admitere, povestim altă dată :).

Tu ce amintiri de la BAC ai?

22 de comentarii la BAC-ul de acum 20 de ani

Cum a fost călătoria de la București la Constanța cu Softrans – tren privat

Am mers de foarte multe ori cu trenul privat Softrans la Constanța (dar și la Brașov), în condiții excelente, ajungând la destinație la timp și odihniți. Ultima dată săptămâna trecută, iar…

Am mers de foarte multe ori cu trenul privat Softrans la Constanța (dar și la Brașov), în condiții excelente, ajungând la destinație la timp și odihniți. Ultima dată săptămâna trecută, iar contrastul a fost atât de mare față de trenul cu care ne-am întors, încât am zis că merită să îți povestesc, poate plănuiești o excursie la mare sau munte în perioada următoare.

Am făcut rezervare, ne-am urcat în tren și de aici am puteam lua și biletele, dacă nu le aveam achitate online. Trebuie să ai grijă la urcare, este un tren lung care vine de la Craiova și se împarte în 2 în București, jumătate pleacă la Brașov la 9,20, jumătate la mare, la 10.00. Personalul este acolo și te ghidează, dar scrie și pe tren și, logic, jumătatea către Brașov este garată în față.

Costă 40 de lei biletul de tren pe ruta București-Constanta (la fel și retur).

Trenul are condiții mai mult decât decente, mai ales dacă le compari cu cele ale CFR-ului: aer condiționat, aparate de cafea, automat pentru apă/răcoritoare și dulciuri. Toate la prețuri normale, nu ca la vagonul restaurant pe care îl știm cu toții. Bine, noi am avut apa noastră, dar e bine să știi că, la o adică, dacă te grăbești, ai variante.

O mențiune specială pentru curățenia din tren, de care am fost foarte mulțumiți. Cumva oamenii au reușit să facă și curat, chiar dacă trenul plecase foarte dimineață din Craiova și bănuiesc că nu toată lumea strânge după ea… Sau poate o face, atunci când găsește curat :).

Toaletele erau și ele foarte OK, spațioase și cu apă, săpun și hârtie, lucruri normale până la urmă, dar atunci când ai călătorit și altfel, înveți să le apreciezi.

Per total, am plătit 40 de lei pentru condiții mult superioare celor de la întoarcere, unde biletul ne-a costat în jur de 60 de lei de fiecare, cu compania națională.  Biletul către Brașov este 30 de lei.

Singurul inconvenient este că există puține informații cu privire la aceste trenuri private, țin minte că anul trecut a existat o întârziere de 30 de minute și nu știam prea bine ce putem face. Ele sunt afișate pe tabelă, dar nu au ghișeu de informații, poți doar să îi suni.

Din fericire, aveam un plan B, un tren care pleca peste puțină vreme. Mă bucur că nu ne-am descurajat atunci, pentru că am fost foarte mulțumiți de condiții, dar și de preț, așa cum spuneam.

Acum nu mai îmi fac mari probleme, pentru că, cel puțin pe ruta București-Constanța (sau București-Brașov), au apărut destul de multe astfel de trenuri și, în general, întârzierile sau anulările lor sunt anunțate pe Pagina de Facebook. Chiar plănuiesc să le adun la un loc într-un articol care știu că îmi va folosi la un moment dat :).

Tu ai călătorit cu un tren privat? Cum a fost?

P.S. Articolul de față e o recomandare pentru un serviciu de care am beneficiat pe banii mei (nu este în niciun caz unul promoțional) și am fost mulțumită.

3 comentarii la Cum a fost călătoria de la București la Constanța cu Softrans – tren privat

De unde dorința noastră de a arăta tuturor propria locuință?

Rând pe rând, îmi amintesc cum prietenii mei făceau pasul cel mare și s-au mutat în propria casă. La un moment dat. Momentul dat… a venit pentru mine ceva mai târziu…

Rând pe rând, îmi amintesc cum prietenii mei făceau pasul cel mare și s-au mutat în propria casă. La un moment dat. Momentul dat… a venit pentru mine ceva mai târziu decât restul lumii. Nu vă imaginați că până atunci  nu am avut unde să locuiesc, doar că numele meu și al lui Mr. V. nu era trecut frumos și mare pe plăcuța de pe ușă. Hmm… Nu că acum ar fi, nu, dar DACĂ AM VREA, l-am putea trece. Pentru că de vreo 3 ani deja ne-am mutat și noi în căsuța noastră.

Acasa e mereu cel mai bine…

Am cumpărat un apartament simplu de bloc în București, dar care ni se potrivește de minune: are două camere mari, o bucătărie generoasă și bine echipată și un balcon… pe care pur și simplu îl iubesc și mă bucur că am reușit să îl amenajăm pe placul nostru. Bine, trebuie să recunosc că iarna ne servește ca spațiu de depozitare, dar de cum se încălzește aici lucrez, cu condiția să nu fie caniculă.

Unul dintre lucrurile pe care mi le amintesc foarte bine este că, după toată nebunia cu mutarea, am început să ne invităm și noi, încet-încet, prietenii în vizită. Și mi-am adus aminte de zâmbetul pe care mi-l stârnea marea lor dorință de a-mi arăta, la momentul respectiv, fiecare colțișor al locuinței lor. Aici e baia, aici avem o debara în care am instalat rafturi din pal. Pe comandă, dacă vrei, îți recomand și ție meșterul. Dormitorul nu e mare, dar e luminos și bine poziționat. Baia e micuță, dar încape în ea cada asta generoasă, așa că suntem mulțumiți…

M-am descoperit așadar în aceeași postură: abia așteptam să arăt întregii lumi căsuța noastră, chiar dacă amenajările ei nu sunt deosebite, pentru că nu am simțit nevoia să le facem. Da, sunt decente și avem absolut tot ce ne trebuie, dar nu aș da casa peste cap, de exemplu, pentru a schima faianța și gresia, în stare foarte bună, culori plăcute (de noi cel puțin, un crem la bucătărie și un bleu la baie) și practice, adică ușor de curățat.

Am optat, așa cum cred că ți-ai și dat seama, pentru un apartament într-un bloc vechi. Am văzut avantajele lui la momentul respectiv și le vedem și acum. Sunt legate în special de proximitatea față de metrou și de unele facilități, dar și de compartimentare, pentru că la momentul respectiv cel puțin, blocurile noi pe care le-am vizitat aveau balcoane mici și înghesuite, bucataria în general combinată cu livingul și spațiile de depozitare aproape inexistente.

Acum suntem într-un alt punct, în care luăm în considerare o a doua investiție imobiliară. Lucrurile se vor întâmpla peste un an sau doi, dar mă uit de opțiuni și avem o problemă cu …. ceea ce ne dorim. Adică, o garsonieră de închiriat în București, o casă la țară sau un apartament de vacanță la munte, pe care l-am putea închiria atunci când nu îl folosim chiar noi. Ultima idee e nouă și ne-a dat-o cineva, dar mi se pare interesant de studiat.

În această variantă am lua în considerare la modul cel mai serios Brașovul – aici ajungem cel puțin 2 săptămâni în fiecare an, pentru că ne place. O să studiem atent, și de această dată, varianta unui apartament nou. Zilele acestea mă uitam la un mini-complex (sau cartier?), Avantgarden 3 Brasov,  care are apartamente frumușele la prețuri decente.

Aici e doar o imagine demonstrativă, dar tare mi-ar plăcea să arate așa căsuța mea de vacanță:

Garsoniera Avantgarden Brasov

Evident, e doar un vis deocamadată și nici nu am studiat întreaga piață, normal că vom merge să vedem exact și unde este, dar camera aceasta extrem de simplă mi-ar plăcea mult (cu câteva modificări, evident).

Niciun comentariu la De unde dorința noastră de a arăta tuturor propria locuință?

Type on the field below and hit Enter/Return to search

Privacy Preference Center

Cookie-uri esentiale

Cookie-urile sunt necesare pentru funcționarea site-ului web și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre. Acestea sunt, de obicei, stabilite numai ca răspuns la acțiunile efectuate de dvs. care reprezintă o solicitare de servicii, cum ar fi setarea preferințelor de confidențialitate, autentificarea sau completarea formularelor. Puteți seta browserul să vă blocheze sau să vă avertizeze despre aceste module cookie, dar anumite părți ale site-ului nu vor funcționa. Aceste cookie-uri nu stochează nici o informație de identificare personală.

Cookie-uri de Performanță / Trafic

Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanța site-ului nostru. Ele ne ajută să știm ce pagini sunt cele mai puțin populare și să vedem cum se deplasează vizitatorii în jurul site-ului. Toate informațiile pe care le colectează aceste cookie-uri sunt agregate și, prin urmare, anonime. Dacă nu permiteți aceste cookie-uri, nu vom ști când ați vizitat site-ul nostru și nu vom putea monitoriza performanța acestuia.

_gid, _ga, _gat_gtag_UA

Analytics

Cookie-uri de publicitate

Aceste cookie-uri pot fi setate pe site-ul nostru de către partenerii noștri de publicitate. Acestea pot fi utilizate de aceste companii pentru a construi un profil al intereselor dvs. și pentru a vă afișa anunțuri relevante pe alte site-uri. Nu stochează informații personale în mod direct, ci se bazează pe identificarea unică a browserului și a dispozitivului dvs. de internet. Dacă nu permiteți aceste cookie-uri, veți avea parte de o publicitate mai puțin personalizată.

id, datr, fr, lu, APISID, SSID, NID, PREF, SID, SAPISID, HSID