A luat o pauză blogul acesta. Între timp, mi s-au întâmplat lucruri.

Cel mai important dintre ele este că m-am mutat la Timișoara. Nu știm încă pentru cât timp – asta e partea frumoasă a lucrurilor. Poate căva  fi un provizorat ca al francezului, poate că vom sta mai puțin… totul depinde și de jobul lui V. – jumătatea mea mai bună, pentru că pentru acesta am venit aici, până la urmă (da, exploram demult posibilitatea de a ne muta, fie și pentru o perioadă, într-un oraș mai mic).

prin Timisoara

Este a doua oară când schimb orașul și – la fel cum s-a întâmplat cu Bucureștiul acum vreo 20 de ani, nu știu cât vom sta. Atunci aveam măcar un orizont de timp – cei patru ani de facultate :). Dar e bine așa. Avem noi, oamenii, nevoie să schimbăm cumva contextul din când în când, să ieșim din zona de confort, pentru a găsi noi resurse…

Zilele acestea mă gândeam însă că, indiferent unde pleci, lași în orașul în care ai locuit înainte o parte din sufletul tău. Am revenit la Constanța mereu cu bucurie și un fel de nostalgie. A fost și este „acasă” pentru mine, indiferent de locul unde mă aflu pentru moment. Îmi e mereu dor de mare, simt că am nevoie de câteva ore măcar petrecute pe malul ei, e ca și cum mă încarc cu energie pentru toată perioada următoare. Exact cum se întâmplă atunci când îmi vizitez familia de acolo.

Cu Bucureștiul lucrurile au fost un pic amestecate – parcă nu m-am simțit 100% de acolo nici când mi-am făcut prima dată buletin și nici când ne-am luat casă. Dar mi-e dor de IOR-ul în care mă plimbam zilnic (și pe care sper să-l regăsesc cu copanci în plus, nu cu garduri și alei de beton), de prieteni, de casa noastră, chiar și de agitația Bucureștiului. Un pic din sufletul meu este și va fi mereu acolo :).

Dincolo de toate acestea însă, am un oraș nou-nouț pe care tocmai am început să-l descopăr – un oraș cu oameni calzi și flori multe, cu străduțe pe care abia aștept să mă rătăcesc. Ce bine că a trecut canicula :).

Timișoara, bine te-am găsit!