De-ale Iuliei | Cafeneaua Iuliei

Când te muți și lași un pic din sufletul tău în fiecare loc

A luat o pauză blogul acesta. Între timp, mi s-au întâmplat lucruri.

Cel mai important dintre ele este că m-am mutat la Timișoara. Nu știm încă pentru cât timp – asta e partea frumoasă a lucrurilor. Poate căva fi un provizorat ca al francezului, poate că vom sta mai puțin… totul depinde și de jobul lui V. – jumătatea mea mai bună, pentru că pentru acesta am venit aici, până la urmă (da, exploram demult posibilitatea de a ne muta, fie și pentru o perioadă, într-un oraș mai mic).

Este a doua oară când schimb orașul și – la fel cum s-a întâmplat cu Bucureștiul acum vreo 20 de ani, nu știu cât vom sta. Atunci aveam măcar un orizont de timp – cei patru ani de facultate :). Dar e bine așa. Avem noi, oamenii, nevoie să schimbăm cumva contextul din când în când, să ieșim din zona de confort, pentru a găsi noi resurse…

Zilele acestea mă gândeam însă că, indiferent unde pleci, lași în orașul în care ai locuit înainte o parte din sufletul tău. Am revenit la Constanța mereu cu bucurie și un fel de nostalgie. A fost și este „acasă” pentru mine, indiferent de locul unde mă aflu pentru moment. Îmi e mereu dor de mare, simt că am nevoie de câteva ore măcar petrecute pe malul ei, e ca și cum mă încarc cu energie pentru toată perioada următoare. Exact cum se întâmplă atunci când îmi vizitez familia de acolo.

Cu Bucureștiul lucrurile au fost un pic amestecate – parcă nu m-am simțit 100% de acolo nici când mi-am făcut prima dată buletin și nici când ne-am luat casă. Dar mi-e dor de IOR-ul în care mă plimbam zilnic (și pe care sper să-l regăsesc cu copanci în plus, nu cu garduri și alei de beton), de prieteni, de casa noastră, chiar și de agitația Bucureștiului. Un pic din sufletul meu este și va fi mereu acolo :).

Dincolo de toate acestea însă, am un oraș nou-nouț pe care tocmai am început să-l descopăr – un oraș cu oameni calzi și flori multe, cu străduțe pe care abia aștept să mă rătăcesc. Ce bine că a trecut canicula :).

Timișoara, bine te-am găsit!

Cum m-am împăcat cu șamponul, balsamul și uleiul de argan de la Avon

Recenzii

Cu ceva timp în urmă, deschideam din întâmplare contul meu Buzzstore, pentru a constata cu bucurie că mă calificam pentru o nouă serie de tichete cadou.

Dacă nu îi cunoști pe cei de la Buzzstore, sunt o agenție de micro influenceri prin care poți testa diverse produse în schimbul părerii tale, pe care o vei exprima pe canalele sociale pe care activezi. Ai aici o invitație prin care te poți înscrie la ei, dacă dorești acest lucru.

Tot atunci descopeream o campanie nouă la care mi-ar fi plăcut să particip, prin care se testau câteva produse de îngrijirea părului de la Avon. Am folosit produsele lor cu plăcere pe parcursul multor ani, dar acest lucru se întâmpla demult… Între timp, am alte preferate, trebuie să recunosc.

În fine, poate și cu un pic de nostalgie pentru vremurile acelea, când ridurile nici măcar nu începeau să se contureze, iar părul meu nu prezenta vreun semn de deteriorare (trebuie să recunosc că și acum acesta din urmă se prezintă destul de bine… dar, uite, uneori ne gândim să mai și îmbunătățim).

La foarte scurt timp de la înscriere, am primit un mail prin care eram anunțată ca participantă în campanie… și apoi coletul ce conținea 3 produse Advance Techniques Reconstruction:

Samponul pentru reconstructie pentru fortifierea si repararea parului deteriorat,
Balsamul Reconstruction ce ajuta la prevenirea căderii părului și îl face mai ușor de descurcat,
Uleiul de argan, ce reface parul uscat si deshidratat si hidrateaza firele de par distruse, de la radacina pana la varfuri.

Pot spune că m-am împăcat bine cu ele – cu toate că favoritele mele au rămas cele pe care le folosesc în prezent.

Șamponul curăță bine părul și face spumă, ai acea senzație plăcută când te speli pe cap. Se aplică și se clătește ușor, are o consistență plăcută și cremoasă. Mirosul nu a fost tocmai favoritul meu, în ultimul timp am preferat produse care miros mai aproape de natură, dacă pot spune așa.

Mi se pare un produs eficient, care are și un preț foarte bun, căci am aruncat o privire și în broșura primită tot cu ocazia campaniei (20 de lei, 11 cu reducere, pentru 400 ml).

Balsamul îl face ușor de pieptănat și întreținut – chiar am simțit acest efect, mai ales că nu am folosit balsam în ultima vreme. În plus, ai așa o senzație foarte faină de păr mătăsos, care durează până la 3 zile cred. Mi-a plăcut faptul că după ce îl folosești nu îți rămâne senzația că părul e prea gras și mai trebuie clătit.

Uitându-mă pe caracteristicile produsului, am văzut că are și efect de împiedicare a căderii părului, lucru pe care îl voi putea constata ceva mai târziu. Bine, de partea aceasta poate fi responsabil și ser cu uleiuri de argan și cocos pe care l-am folosit, care mi s-a părut că oferă un plus de luciu părului. Mi-a plăcut că nu e deloc lipicios și că are un miros discret, pe placul meu. În plus, nu îți lasă părul gras.

Și acesta vine la un preț accesibil – cred că uleiul trebuie totuși aplicat de mai multe ori pentru o părere pertinentă, dar ca primă impresie mi-a plăcut.

Cred că această gamă este potrivită pentru tine dacă ai un păr uscat / deteriorat, care are nevoie și de un plus de hidratare.

Eu voi folosi cu plăcere produsele până ce se vor termina, alternativ cu preferatele mele. De cumpărat, cred că voi lua mai departe serul cu ulei de argan și cocos, preferatul meu din cele trei.

Ne definește personalitatea locul în care ne naștem?

De-ale Iuliei

M-am născut la Constanța, dar am trăit în București mai mult de jumătate din viața mea.

Două orașe asemănătoare, aglomerate, unul cu avantajul mării, altul cu farmecul lui, chiar dacă mulți am observat că nu îl apreciază. Am iubit Constanța încă de la început, Bucureștiul a fost mai mult un rău necesar inițial, apoi am început să îl iubesc pentru atmosfera specială și evenimentele multe, pentru că mi-a devenit cumva a doua casă, cea în care mi-am făcut o mulțime de prieteni în primul rând – chiar dacă am simțit mereu că ceva îi lipsește. Sau are prea mult – mă refer la poluare, aglomerație și multe alte invonveniente ale unei aglomerari urbane de aproape 2 milioane de oameni.

Spuneam la început că am trăit mai bine de jumătate din viață în București. Și totuși, din momentul în care pășesc în Constanța am așa un sentiment de liniște, de acasă, de spațiu personal în care mă simt confortabil, în primul rând pentru că îl cunosc atât de bine.

Îmi e dragă marea și aș sta pe malul ei ore întregi, mai ales în perioadele din afara sezonului, când rămâne a localnicilor… și a nostalgicilor ca mine.

Îmi sunt dragi străduțele dintr-un cartier căruia îi spuneam Coiciu când eram mică, pe care îl străbăteam în drum către bunici – străzi care atunci mi se păreau lungi și pe care acum le găsesc micuțe. Străzi pe care a apărut din loc în loc câte o vilă luxoasă la care mă uit cu tristețe, pentru că știu că acolo au sta oameni care s-au dus la un moment dat, ca și bunicii mei…

Îmi e drag să cobor din centru către Piața Ovidiu și apoi către mare pe străduțe mici, vechi, cu case ponosite, care s-au schimbat atât de puțin față de perioada copilăriei mele…

Mi-e drag să mă plimb prin centru, prin cartiere, să redescopăr vreun loc unde n-am mai ajuns demult…

Și simt că o parte din mine e mereu acolo, deși m-am schimbat mult… știu cum vorbesc oamenii, mă trezesc uneori dând foarte multe explicații, așa cum se întâmpla acasă (dacă mergi cu autobuzul la Constanța o să ai surpriza de a constata că oamenii intră în vorbă și ajung ca până să coboare să afli o mulțime despre ei și ce li se întâmplă)…

Și da, cred cu tărie că personalitatea noastră este definită și de locul unde ne-am născut, indiferent unde ne poartă pașii ulterior. Din orașul meu am plecat cu o ușoară melancolie, dar și cu o doză bună de acceptare a lucrurilor. Asta e, nu ai ce să faci, mergem înainte…

Tot din Constanța cred că se trage ușurința cu care intru în vorbă cu străinii. Să mergi într-un autobuz mai multe stații prin orașul de la malul mării și o să înțelegi despre ce vorbesc… conversațiile se leagă cu ușurință, iar dacă întrebi ceva, omul respectiv e în stare să nu mai coboare la stația unde intenționa, pentru a te lămuri…

Pe măsură ce trece timpul realizez că, indiferent de locul unde trăiesc, o să rămân aceeași fată ușor melancolică, iar zgomotul valurilor sau aerul sărat din zona în care m-am născut vor avea mereu același efect de calm și liniște pentru mine.

Tu unde te-ai născut? Locuiești în continuare în zona respectivă?

De ce să ne întoarcem la scrisul de mână?

Simplitate

Am început un jurnal odată cu primele zile ale lui 2018 – un obicei căruia am avut deja ocazia să îi constat beneficiile, ce țin, din câte îmi dau seama, de modul constant în care reușești să rămâi cumva în contact cu tine și ceea ce-ți dorești. Și da, am constatat că obiceiul, dar și scrisul de mână, au un efect benefic asupra mea.

Marea provocare pentru mine era (și continuă să fie) să mă pun pe primul loc pe mine, din punct de vedere profesional în primul rând, pentru că pe partea personală am constatat că îmi asum acest lucru și o fac chiar cu bucurie.

Pentru a traduce ceea ce spun… aș vrea să fiu la fel de conștiincioasă cu taskurile care se referă la mine și la micul business pe care îl am, cum sunt cu cele pentru clienții mei. Pe modelul electricianului în casa căruia soția montează becuri (acesta e tata, deh, trebuia să semăn și eu cu cineva) – eu nu reușesc să găsesc timpul necesar pentru un site-ul meu profesional, pentru a-mi updata profilul de Linkedin, a realiza câteva modificări mici, dar importante pentru bloguri…. și cred că înțelegi ideea :).

Ei bine, jurnalul acesta are un mod foarte eficient de a mă trage cumva de urechi, de a-mi reaminti ceea ce am făcut și ceea ce am făcut pentru mine, așa cum îmi doresc… Și îl scriu de mână.

Nu mi-a venit să cred cât de greu îmi era la început…. de ani de zile cred nu mai scrisesem nimic de mână, cu excepția vreunui bilețel care să îmi amintească ceva, a listei de cumpărături sau a notițelor de pe la conferințele la care am mers de-a lungul timpului (și unde mă simt uneori tare în urmă față de restul, care nici măcar nu își pun problema lor).

Eram la început neîndemânatică și parcă nici scrisul nu mi-l mai deslușeam bine, s-a transformat cumva pe măsură ce tastele calculatorului l-au înlocuit.

Mi-am mai revenit între timp, a revenit și plăcerea de a scrie de mână, una exersată de mine de-a lungul timpului prin schimburile de scrisori interminabile cu prietene din liceu sau facultate, am început să îmi recunosc scrisul, chiar dacă e diferit de cel pe care-l știam…

Mai dezorganizat, mai grăbit, dar fără să aibă îndemânarea necesară pentru a fi atât de grăbit… e al meu și mi-e drag așa cum este. Adică așa:

Și da, îl simt ca terapeutic de multe ori, îndemnul meu este să nu uiți de bilețele, scrisori, jurnal personal… sau orice formă de exprimare prin scris de mână. E greu în societatea de astăzi, dar putem cu siguranță să facem orice ne propunem.

Șase filme care m-au marcat și pe care le-aș revedea oricând cu drag

De-ale Iuliei

Am zâmbit când am alcătuit această listă, pentru că filmele pe care le-am trecut pe hârtie înainte de a scrie acest articol, ca o schiță inițială să spunem, sunt relativ vechi, apărând acum 10 ani sau chiar mai bine.

Poate înainte se făceau filme mai bune, sau nu mai merg eu atât de des la film sau… poate că noile apariții cinematografice nu mai sunt chiar pe placul meu? Un pic din fiecare, cred :).

Cert este că mi-am propus să trec în revistă cele câteva filme care m-au marcat și pe care le-aș revedea oricând, chiar dacă pe majoritatea le păstrez foarte bine în memorie, amintindu-mi replici, dialoguri întregi, vestimentația actorilor sau modul în care gesticulau în anumite momente…

Amelie

O comedie romantică pe care am văzut-o de două ori la cinematograf, în perioada în care a apărut, și am revăzut-o și peste ani cu plăcere. M-am bucurat de Parisul din film, cel pe care doar mi-l imaginam în acel moment, de excentricitatea personajului principal, de coloana sonoră deosebită… Amelie rămâne unul dintre filmele mele de suflet :).

Lista lui Schindler

Un film răvășitor, la care m-am gândit câteva zile de câte ori l-am văzut (da, l-am și revăzut de câteva ori). Ceea ce m-a impresionat în mod deosebit este latura optimistă – 1000 de oameni salvați din infern, faptul că viața poate triumfa și în cele mai grele condiții, și atunci când nimeni și nimic nu pare să te poată salva. Chiar și în cele mai grele condiții.

Și un citat care mi-a rămas întipărit în memorie:

Cel care salvează o viață salvează întreaga lume

Nu știu câți dintre noi vom reuși să facem acest lucru de-a lungul vieții, dar pe mine m-a marcat acest citat.

Chocolat

O altă comedie romantică de care m-am îndrăgostit… la prima vedere. Căci au urmat și alte vizionări :). Chocolat este cu peisaje superbe și personaje care reușesc să treacă peste prejudecăți datorită unui lichid magic preparat în chicolateria lui Vienne, un personaj de poveste interpretat foarte bine de Juliette Binoche.

Trailerul filmlui, care mi-a plăcut foarte mult:

La vita è bella

E filmul pe care-mi doresc cel mai mult să-l revăd din această listă, pentru simplul motiv că nu mi-l amintesc foarte bine, dar îmi aduc aminte de lacrimile pe care nu le-am putut stăpâni, deși filmul este… o comedie. Despre război, viață, supraviețuire, sacrificiu… chiar îmi doresc să-l revăd curând.

Frida

După ce am văzut filmul am citit o multțime de articole, cărți, biografii ale pictoriței mexicane. Filmul mi s-a părut impresionant și Salma Hayek extraordinară în rolul Fridei, dar dincolo de film m-a impresionat povestea de viața, curajul, puterea de a merge mai departe, optimismul…

La Frida mă gâdesc de câte ori condițiile mi se par nefavorabile pentru a reuși într-un anumit demers, pentru a merge mai departe, când am tendința să găsesc o scuză frumoasă în loc de o cale pentru a reuși ceea ce-mi propun.

Internul

Acesta e un film nou, care rulează la HBO și mi-a plăcut mult, poate și pentru că în centru e o firmă de comerț electronic, sau pentru că-mi plac ambii actori principali (Anne Hatthaway și Robert de Niro).

E amuzant, simplu, ne arată că putem îmbătrâni frumos, atunci când ne păstrăm spiritul tânăr și acceptăm lucrurile așa cum sunt, dar și că fiecare vârstă are câte ceva de adus în plus, chiar și într-o corporație. Un film foarte fain pentru o amiază de weekend – eu l-am revăzut și online.

Onoare și respect, un serial pe TVR 2

De-ale Iuliei

Am sentimente amestecate vizavi de acest serial italian, pe care l-am descoperit săptămâna trecută: pe de o parte, îmi place mult, pe de altă parte… nu-mi place faptul că simt că m-a făcut, după atâția ani, dependentă de televizor. Și se mai difuzează și după 22, la o oră pe care nu am reușit să o identific exact – uneori începe mai devreme, alteori a început chiar la 22.30.

Ora mea de culcare a devenit 23.30 sau mai târziu și asta nu pentru că muncesc mai mult, scriu mai mult sau cine știe ce lucruri mărețe fac: am un serial și abia aștept să înceapă. Cred că prin liceu mă mai uitam la vreun film așteptând cu nerăbdare continuarea, dar erau în general serii scurte, de 2, 3 sau 4 episoade.

Am avut și câteva seriale preferate, nu știu dacă îți mai amintești de Caracatița sau Edera, de Mostenirea familiei Guldenburg, Dr. Quinn, Midnight Caller sau chiar Maddie și David, dar eu m-am bucurat de fiecare episod. Și cred că au mai fost :). Mi-au plăcut și ceva seriale recente – Dr. House, Iubirile croitoresei, Neveste de militari, Păstrează speranța, Fetele Gillmore, Anatomia lui Gray și cred că mai sunt… dar nu erau genul pe care să le urmăresc, să le aștept… dacă eram în fața TV-ului când se difuzau, bine.

La un moment dat nu m-am mai uitat la TV decât la evenimente sportive, vreun film descoperit întâmplător și ceva filme de Crăciun.

Onoare și respect e un film italian, are un actor principal foarte frumos, ca un James Bond de frumos, o acțiune destul de complicată, în care binele și răul se împletesc, cu ceva răfuieli între clanuri, dar și povești de dragoste… o muzică ce mie-mi place mult și ceva palpitant la fiecare final de episod, care mă face să aștept cu nerăbdare continuarea. Are și o eroină, Melina, pe care am îndrăgit-o pentru optimismul de care dă mereu dovadă, deși viața nu a fost deloc darnică cu ea, plus o alta, Nella, alături de care am suferit, dacă pot spune așa…

E un serial fain și mă bucur că l-am descoperit.

Tu ce seriale urmărești în ultimul timp? Te uiți la TV sau preferi să le vezi de pe laptop?

Sursa foto