Cu ceva timp în urmă, deschideam din întâmplare contul meu Buzzstore, pentru a constata cu bucurie că mă calificam pentru o nouă serie de tichete cadou.
Dacă nu îi cunoști pe cei de la Buzzstore, sunt o agenție de micro influenceri prin care poți testa diverse produse în schimbul părerii tale, pe care o vei exprima pe canalele sociale pe care activezi. Ai aici o invitație prin care te poți înscrie la ei, dacă dorești acest lucru.
Tot atunci descopeream o campanie nouă la care mi-ar fi plăcut să particip, prin care se testau câteva produse de îngrijirea părului de la Avon. Am folosit produsele lor cu plăcere pe parcursul multor ani, dar acest lucru se întâmpla demult… Între timp, am alte preferate, trebuie să recunosc.
În fine, poate și cu un pic de nostalgie pentru vremurile acelea, când ridurile nici măcar nu începeau să se contureze, iar părul meu nu prezenta vreun semn de deteriorare (trebuie să recunosc că și acum acesta din urmă se prezintă destul de bine… dar, uite, uneori ne gândim să mai și îmbunătățim).
La foarte scurt timp de la înscriere, am primit un mail prin care eram anunțată ca participantă în campanie… și apoi coletul ce conținea 3 produse Advance Techniques Reconstruction:
- Samponul pentru reconstructie pentru fortifierea si repararea parului deteriorat,
- Balsamul Reconstruction ce ajuta la prevenirea căderii părului și îl face mai ușor de descurcat,
- Uleiul de argan, ce reface parul uscat si deshidratat si hidrateaza firele de par distruse, de la radacina pana la varfuri.
Pot spune că m-am împăcat bine cu ele – cu toate că favoritele mele au rămas cele pe care le folosesc în prezent.
Șamponul curăță bine părul și face spumă, ai acea senzație plăcută când te speli pe cap. Se aplică și se clătește ușor, are o consistență plăcută și cremoasă. Mirosul nu a fost tocmai favoritul meu, în ultimul timp am preferat produse care miros mai aproape de natură, dacă pot spune așa.
Mi se pare un produs eficient, care are și un preț foarte bun, căci am aruncat o privire și în broșura primită tot cu ocazia campaniei (20 de lei, 11 cu reducere, pentru 400 ml).
Balsamul îl face ușor de pieptănat și întreținut – chiar am simțit acest efect, mai ales că nu am folosit balsam în ultima vreme. În plus, ai așa o senzație foarte faină de păr mătăsos, care durează până la 3 zile cred. Mi-a plăcut faptul că după ce îl folosești nu îți rămâne senzația că părul e prea gras și mai trebuie clătit.
Uitându-mă pe caracteristicile produsului, am văzut că are și efect de împiedicare a căderii părului, lucru pe care îl voi putea constata ceva mai târziu. Bine, de partea aceasta poate fi responsabil și ser cu uleiuri de argan și cocos pe care l-am folosit, care mi s-a părut că oferă un plus de luciu părului. Mi-a plăcut că nu e deloc lipicios și că are un miros discret, pe placul meu. În plus, nu îți lasă părul gras.
Și acesta vine la un preț accesibil – cred că uleiul trebuie totuși aplicat de mai multe ori pentru o părere pertinentă, dar ca primă impresie mi-a plăcut.
Cred că această gamă este potrivită pentru tine dacă ai un păr uscat / deteriorat, care are nevoie și de un plus de hidratare.
Eu voi folosi cu plăcere produsele până ce se vor termina, alternativ cu preferatele mele. De cumpărat, cred că voi lua mai departe serul cu ulei de argan și cocos, preferatul meu din cele trei.