Pentru că am trecut de curând prin procesul de cumpărare al unui cărucior de bebe – modelul preferat fiind acesta – și în speranța că articolul meu va mai folosi cuiva, la un moment dat (de fapt, sper eu să fie de folos muuultor oameni de acum înainte), o să trec mai jos tipurile de cărucioare pentru copii și utilitatea fiecăruia.
Cum spuneam, sper ca articolul să fie de folos pentru cât mai mulți părinți, bunici, unchi și mătuși, nași și veri… pentru cât mai mulți bebeluși de fapt, pentru că ei sunt utilizatorii finali ai cărucioarelor.
Eu sunt de principiul că orice achiziție, pentru a fi una înțeleaptă, presupune un mic research pentru a înțelege cât mai bine produsul, utilitatea lui – în așa fel încât să poți plia totul cu propria situație și să cumperi ceva potrivit.
Nu mi-a venit să cred când, vorbind despre cărucioare, mai multe prietene mi-au recomandat ceva banal: măsurarea căruciorului și a… liftului! Ei bine, două dintre ele au pățit-o: au cumpărat un cărucior care nu încăpea în lift. Din fericire, una dintre ele a fost salvată de… cunoștințe – cunoașterea legii de data aceasta, a mers imediat la magazin și a schimbat căruciorul buclucaș. Cealaltă, din păcate, s-a cam chinuit.
Revenind la tipurile de cărucioare existente, iată-le pe cele găsite de mine, împreună cu mici concluzii trase în urma întrebării mai multor mămici în legătură cu propria experiență:
Cărucior standard (sau cărucior simplu, sau cărucior sport)
Căruciorul sport este ideal pentru copiii mai mărișori, care au depășit vârsta de 6 luni, până la care micuțul stă în poziție orizontală, dar există și în variante în care poate fi folosit de la naștere, cu spătar rabatabil.
Ește ușor de manevrat, se pliază ușor, și îndeplinește caracteristicile de bază. Este o variantă relativ ieftină.
Iar dacă iei în calcul și faptul că un cărucior sport este util până la vârsta de 2-3 anișori, vezi că este vorba de o soluție cu adevărat economică, practică și rentabilă. E bine să alegi un model cu suspensie, pentru ca eventualele șocuri să fie amortizate, micutul beneficiind de un plus de confort.
Un model interesant de cărucior sport este cel pentru jogging (părinții aleargă în timp ce îl transportă pe micuț). Acestea sunt cărucioare de dimensiuni mai mari, dotate cu frană la mana, usor de actionat in timpul alergarii, si cu un maner ergonomic, care ofera o libertate mare de miscare. Dacă ai un parc în apropiere sau posibilitatea de a face mișcare în aer liber des, e minunat să alegi un asemenea model.
Mulți părinți optează pentru această variantă atunci când au deja o scoică și / sau un landou – altfel, posibil să îți fie mai util un cărucior 3 sau 2 în 1, pentru a-l avea pe măsură ce bebelușul crește.
Cărucior 3 în 1
Căruciorul 3 în 1 – probabil că știi deja – adaugă la caracteristicile unuia standard, un landou și un coș auto (scoică).
Copilul poate fi pus cu ușurință din mașină în cărucior și invers, cu ajutorul scoicii. Landoul este util mai ales pentru primele luni de viață ale bebelușului, când acesta va sta în poziție orizontală, iar scoica este pentru transportul copilașului în mașină.
Prețul unui astfel de cărucior este ceva mai mare, pe măsura funcționalităților extinse. Având însă în vedere faptul că cel mic va avea nevoie de toate cele 3 variante: scoică, landou și cărucior sport, dacă nu ai deja una sau două dintre ele, e foarte bine să iei în considerare achiziționarea acestei variante.
Cărucior 2 în 1
Căruciorul 2 în 1 adaugă la funcțiile specifice unui cărucior standard un landou sau o scoică. Din nou, totul depinde de preferințele părinților și de variantele pe care le pentru cel mic.
Cărucior pentru gemeni
În cazul căruciorului pentru gemeni, cei doi bebeluși pot sta unul lângă altul, sau unul în spatele celuilalt, sau față în față.
Cel mai popular model este cred cel în care cei mici stau unul lângă celălalt, caz în care pot avea scaune individuale sau o banchetă pe care o împart. Depinde de fiecare, cât de pretențios/oasă este în alegerea căruciorului, și cât de dispus/ă la a investi într-un model mai complex.
Cărucior pentru călătorii
La acest tip de cărucior, contează foarte mult greutatea redusă și ușurința în manevrare (pliere). Nu trebuie uitat de sistemul de suspensii pentru teren accidentat, ca și roțile pivotante, care să se poată și bloca. Centurile de siguranță în 5 puncte sunt foarte utile. A se lua în seamă și confortul micuțului – pentru care spătarul reglabil în trei trepte este foarte potrivit.
Tu ce tip de cărucior consideri că este cel mai util pentru bebeluși?