Vara aceasta am avut deja parte de o reprize de căldură destul de mare, am avut însă parte și de ceva pauze răcoroase ce ne-au încărcat bateriile pentru zilele caniculare ce urmează să vină. E bine așa, am avut destul de mult timp să ne revenim :).
Am aruncat o privire pe buletinul meteo și am văzut că ne mai așteaptă câteva valuri de căldură și nu ar fi deloc rău să avem un mic plan pentru a ne mări confortul în această perioadă.
Iată cum procedez eu.
- Hidratarea e cuvântul de ordine. Am mereu la mine o sticlă de apă în care am stors în prealabil câteva picături de lămâie. În general, am la mine și un fruct (măr, pară). Vara și mai ales pe caniculă cel mai important mi se pare să ne menținem hidratați.
- Evit să ies în soare în intervalul 11,30 – 17,00. Din cauză de radiații și riscuri majore pentur piele. Seara e cel mai cald, după părerea mea, dar atunci măcar soarele nu mai este periculos.
- Recuzita de vară include pălărie (recunosc că nu o folosesc decât la plajă sau dacă e musai să ies în orele de vârf), ochelari de soare și îmbrăcăminte ușoară și vaporoasă. Acum îmi caut o rochiță de exemplu, de aici și articolul de acum câteva zile. Plus crema de protecție solară.
- Salatele îmi devin cele mai bune prietene. E bine să mănânci cât mai ușor vara, organismul e și așa ocupat pentru a face față căldurii, nu are sens să îl stresăm și cu digestia unor alimente grele. În plus, parcă te simți mai bine la temperaturi înalte cel puțin după ce ai mâncat o salată, față de o masă grea, cu tocăniță, tochitură și alte bunătăți. Idei de salată: grecească (cu măsline și brânză feta), cu pui, boabe de porumb și boabe de fasole, cu ton și ouă fierte, de cartofi cu ierburi sau tradiționala salată orientală, de vară cu somon afumat, salata tabuleh sau Nicoise (cu ton și ou fiert),
- Aerul condiționat. Nu aș putea fără el în perioada verii, atunci când temeperaturile trec de 35 de grade. Atunci când este foarte cald, cu siguranță că sunt într-un loc unde există aer condiționat (cel mai probabil acasă – pentru că aici îmi am și biroul).
- Plimbă-te printr-un parc din apropiere. Sper marele meu noroc (a fost, de fapt, o alegere), locuiesc în spatele Parcului IOR/Titan. Chiar dacă atunci când temperaturile o iau razna și în parc e foarte cald, la umbră lucrurile stau mult mai bine. Iar timpul trece mai plăcut, am văzut că din ce în ce mai mulți oameni vin cu o păturică și zăbovesc în zonă multă vreme. Mie îmi place să găsesc o bancă la umbră și să citesc.
- Dă o fugă până la munte. Sau la mare. La munte e clar mai răcoare, la mare temperaturile sunt doar cu câteva grade mai joase, dar există briza, care face diferența, și te poți răcori în mare. Da, știu că nu se poate în fiecare zi, dar măcar la sfârșit de săptămână sau… de câte ori poți 🙂
- Înghețata. Limonada (eu o prefer pe cea preparată de mine, dar merge și una băută pe terasă) Și berea rece.
Tare-s curioasă în final: TU cum faci față caniculei?
P.S. O chestie care nu știu dacă s-a inventat, dar mi s-ar părea extraordinară, ar fi un aer condiționat… la purtător. Poate o haină prevăzută cu ceva special…
Între timp, au apărut ventilatoarele portabile, am văzut relativ multe modele, dar singura variantă practică mi se pare cea pentru copii, pentru că o agăți de cărucior – cum este acest model. Am văzut această variantă prin parc, e drept că nu la un copil, ci la o bătrânică ce se deplasa cu un cadru, agățată cumva de acesta. Mi s-a părut o idee foarte bună.
Articolul acesta l-am scris inspirată de Roxana, căreia îi mulțumesc pe această cale. De câte ori voi avea nevoie de inspirație pentru a scrie… știu unde o găsesc.
Amy
Cand afara este foarte cald, evit sa ies pana spre seara din casa si stau cu aerul conditionat mare parte din timp. Partea proasta este ca nu prea ma hidratez, nu stiu de ce, dar nu pot sa beau multe lichide. Mananc in schimb fructe de tot felul, pepenele galben este preferatul meu in aceasta perioada. 😀
iulias
Da, si eu fac acest lucru, de-asta nici nu imi plac perioadele de căldură, parcă mă simt sechestrată. Iarna mai pun o bluza si tot ies…
Pai, cred ca e foarte bine daca mananci multe fructe, au un procent semnificativ de apa (80-90% dacă nu ma insel) si vin la pachet cu vitamine si minerale.
Amy
Desi nu suport foarte bine caldura, sa stii ca nu-mi doresc deloc sa treaca repede vara. Imi place la nebunie acest anotimp si nu l-as schimba cu altul! 😀 Iarna e destul de nasol, e frig, bate vantul, zapada….mai rar ies din casa.
Geta
Eu folosesc de mai multi ani evantaiul, cu el imi fac racoare mai tare sau mai incet in functie de cit am nevoie. Am fost fascinata de el inca din copilarie cind pliam orice foaie mai groasa sau mai subtire din foile de caiet !