Astăzi m-am gândit să îți dau câteva idei de amenajare balcon, dacă tot m-am ocupat cu acest aspect în ultimele zile.
Unul dintre locurile mele preferate din apartament este balconul, care momentan suferă o reorganizare – fiind toamnă se pregătește să depoziteze lucruri mai degrabă decât să servească drept spațiu de relaxare.
Puțină lume am observat că își amenajează balconul în România – deși din câte am văzut eu numărul este în creștere – multă lume însă visează la un balcon frumos. E drept că la noi balcoanele sunt și foarte mici.
Când am timp la dispoziție îmi place să caut și idei de amenajare, inclusiv pentru balcon, iar astăzi am găsit câteva faine, pe care o să le trec aici.
Un balcon nu foarte mare, amenajat destul de simplu, dar de efect. Imi plac pernuțele verzi și floricelele acelea:
Un alt balcon care mi-a plăcut mult prin simplitatea și naturalețea sa, și care cred că poate să fie inspirație și pentru unul dintre balcoanele apartamentelor românești, care în marea majoritate nu sunt extrem de spațioase, dimpotrivă. Îmi place mult ideea de a aduce cărți și de a amenaja aici un fel de mini-bibliotecă, dar și contrastul creat de acel fotoliu galben:
Și un balcon cu muuultă verdeață, îmi amintește cumva de Park Lake Mall. Nu știu cât de comodă o fi acea băncuță, dar zău că mi-ar plăcea să îmi beau cafeaua aici:
Aici e doar o idee, un colț de balcon care iarăși îmi place mult. Cred că ar merge aplicată și undeva la țară, într-o zonă a exteriorului casei ferită de ploaie:
Și un balcon-birou la care am visat și eu, până ce al meu V. mi-a explicat că nu e o idee fezabilă, majoritatea anului fiind frig în această zonă a casei:
Iulia Nicolaie
De câteva săptămâni mi-am mutat biroul pe balcon și colac peste pupăză, am adăugat și un buchet de flori colorate. Eeee, altfel lucrez 😀 Chiar merită să transformi un balcon-depozit într-un spațiu plăcut!
iulias
Ce frumos, Iulia! Si eu am biroul in balcon pe perioada verii, de fapt lucrez aici o parte din zi. Acum deja e cam frig, m-am mutat de tot la biroul din casa 🙂