Am început un jurnal odată cu primele zile ale lui 2018 – un obicei căruia am avut deja ocazia să îi constat beneficiile, ce țin, din câte îmi dau seama, de modul constant în care reușești să rămâi cumva în contact cu tine și ceea ce-ți dorești. Și da, am constatat că obiceiul, dar și scrisul de mână, au un efect benefic asupra mea.
Marea provocare pentru mine era (și continuă să fie) să mă pun pe primul loc pe mine, din punct de vedere profesional în primul rând, pentru că pe partea personală am constatat că îmi asum acest lucru și o fac chiar cu bucurie.
Pentru a traduce ceea ce spun… aș vrea să fiu la fel de conștiincioasă cu taskurile care se referă la mine și la micul business pe care îl am, cum sunt cu cele pentru clienții mei. Pe modelul electricianului în casa căruia soția montează becuri (acesta e tata, deh, trebuia să semăn și eu cu cineva) – eu nu reușesc să găsesc timpul necesar pentru un site-ul meu profesional, pentru a-mi updata profilul de Linkedin, a realiza câteva modificări mici, dar importante pentru bloguri…. și cred că înțelegi ideea :).
Ei bine, jurnalul acesta are un mod foarte eficient de a mă trage cumva de urechi, de a-mi reaminti ceea ce am făcut și ceea ce am făcut pentru mine, așa cum îmi doresc… Și îl scriu de mână.
Nu mi-a venit să cred cât de greu îmi era la început…. de ani de zile cred nu mai scrisesem nimic de mână, cu excepția vreunui bilețel care să îmi amintească ceva, a listei de cumpărături sau a notițelor de pe la conferințele la care am mers de-a lungul timpului (și unde mă simt uneori tare în urmă față de restul, care nici măcar nu își pun problema lor).
Eram la început neîndemânatică și parcă nici scrisul nu mi-l mai deslușeam bine, s-a transformat cumva pe măsură ce tastele calculatorului l-au înlocuit.
Mi-am mai revenit între timp, a revenit și plăcerea de a scrie de mână, una exersată de mine de-a lungul timpului prin schimburile de scrisori interminabile cu prietene din liceu sau facultate, am început să îmi recunosc scrisul, chiar dacă e diferit de cel pe care-l știam…
Mai dezorganizat, mai grăbit, dar fără să aibă îndemânarea necesară pentru a fi atât de grăbit… e al meu și mi-e drag așa cum este. Adică așa:
Și da, îl simt ca terapeutic de multe ori, îndemnul meu este să nu uiți de bilețele, scrisori, jurnal personal… sau orice formă de exprimare prin scris de mână. E greu în societatea de astăzi, dar putem cu siguranță să facem orice ne propunem.
julia
Mi-a placut mult articolul DVS. Multumesc!