Am zâmbit când am alcătuit această listă, pentru că filmele pe care le-am trecut pe hârtie înainte de a scrie acest articol, ca o schiță inițială să spunem, sunt relativ vechi, apărând acum 10 ani sau chiar mai bine.
Poate înainte se făceau filme mai bune, sau nu mai merg eu atât de des la film sau… poate că noile apariții cinematografice nu mai sunt chiar pe placul meu? Un pic din fiecare, cred :).
Cert este că mi-am propus să trec în revistă cele câteva filme care m-au marcat și pe care le-aș revedea oricând, chiar dacă pe majoritatea le păstrez foarte bine în memorie, amintindu-mi replici, dialoguri întregi, vestimentația actorilor sau modul în care gesticulau în anumite momente…
Amelie
O comedie romantică pe care am văzut-o de două ori la cinematograf, în perioada în care a apărut, și am revăzut-o și peste ani cu plăcere. M-am bucurat de Parisul din film, cel pe care doar mi-l imaginam în acel moment, de excentricitatea personajului principal, de coloana sonoră deosebită… Amelie rămâne unul dintre filmele mele de suflet :).
Lista lui Schindler
Un film răvășitor, la care m-am gândit câteva zile de câte ori l-am văzut (da, l-am și revăzut de câteva ori). Ceea ce m-a impresionat în mod deosebit este latura optimistă – 1000 de oameni salvați din infern, faptul că viața poate triumfa și în cele mai grele condiții, și atunci când nimeni și nimic nu pare să te poată salva. Chiar și în cele mai grele condiții.
Și un citat care mi-a rămas întipărit în memorie:
Cel care salvează o viață salvează întreaga lume
Nu știu câți dintre noi vom reuși să facem acest lucru de-a lungul vieții, dar pe mine m-a marcat acest citat.
Chocolat
O altă comedie romantică de care m-am îndrăgostit… la prima vedere. Căci au urmat și alte vizionări :). Chocolat este cu peisaje superbe și personaje care reușesc să treacă peste prejudecăți datorită unui lichid magic preparat în chicolateria lui Vienne, un personaj de poveste interpretat foarte bine de Juliette Binoche.
Trailerul filmlui, care mi-a plăcut foarte mult:
La vita è bella
E filmul pe care-mi doresc cel mai mult să-l revăd din această listă, pentru simplul motiv că nu mi-l amintesc foarte bine, dar îmi aduc aminte de lacrimile pe care nu le-am putut stăpâni, deși filmul este… o comedie. Despre război, viață, supraviețuire, sacrificiu… chiar îmi doresc să-l revăd curând.
Frida
După ce am văzut filmul am citit o multțime de articole, cărți, biografii ale pictoriței mexicane. Filmul mi s-a părut impresionant și Salma Hayek extraordinară în rolul Fridei, dar dincolo de film m-a impresionat povestea de viața, curajul, puterea de a merge mai departe, optimismul…
La Frida mă gâdesc de câte ori condițiile mi se par nefavorabile pentru a reuși într-un anumit demers, pentru a merge mai departe, când am tendința să găsesc o scuză frumoasă în loc de o cale pentru a reuși ceea ce-mi propun.
Internul
Acesta e un film nou, care rulează la HBO și mi-a plăcut mult, poate și pentru că în centru e o firmă de comerț electronic, sau pentru că-mi plac ambii actori principali (Anne Hatthaway și Robert de Niro).
E amuzant, simplu, ne arată că putem îmbătrâni frumos, atunci când ne păstrăm spiritul tânăr și acceptăm lucrurile așa cum sunt, dar și că fiecare vârstă are câte ceva de adus în plus, chiar și într-o corporație. Un film foarte fain pentru o amiază de weekend – eu l-am revăzut și online.