Probabil că o faci și tu, doar că nu îi știai până acum numele :).
Willis Carrier este cel care a inventat aerul condiționat modern, undeva la începutul secolului XX. În perioada aceasta, când temperaturile au depășit frecvent 35 de grade, ajungand și la 40 acum câteva zile, iar noi am rezistat doar cu ajutorul aerului, am avut curiozitatea să citesc mai multe despre el. Sau poate am făcut-o și verile trecute, nu știu.
Cert este că mi-e greu să îmi imaginez viața la 40 de grade fără aerul condiționat. De fapt, nu trebuie să fac un efort de imaginație, pentru că am trecut prin multe perioade în care nu l-am avut. Și ajungi să apreciezi mai mult lucrurile atunci când nu le ai :).
Ce mi se pare simpatic este că A.C.-ul a fost inventat la începutul secolului trecut, undeva prin 1902, dar noi ne-am putut bucura de această minunăție abia către anul 2000, sau poate ceva mai devreme. Nu cred că avea cineva aer condiționat înainte de Revoluție, nici nu cred că auzisem de o asemenea minunăție…
Acum face însă parte din viața multora dintre noi – o viață pe care nici măcar nu ne-o imaginăm fără acesta.
Așadar, domnule Willis Carrier, eu îți sunt profund recunoscătoare – și cred că nu numai eu :).
Elena
Noi suntem ciudatii care nu ii multumesc domnului susnumit : pe la hoteluri inchidem clima, iar vara , in mijloacele de transport in comun mi se pare foarte frig. Cred ca daca te obisnuiesti fara aer conditionat, nu-i simti (asa de tare) lipsa, sau poate ca in casa poti sa-l reglezi cum trebuie ca sa nu sufle pe tine aerul rece. Si probabil la voi e mult mai cald decit la noi.
Iulia S.
Cred ca e mai cald :). După 5-6 zile cu 35 de grade, când doar daca atingi peretele blocului te frigi, s-ar putea sa reconsideri. Eu il țin la 27-28 de grade, nu vreau sa fac frig, ci suportabil. Dar diferența e imensa.
Elena
Iulia, m-am gindit la tine azi noapte pe cind nu puteam dormi din cauza caldurii. Adica m-am gindit ca as fi vrut sa am ocazia sa am ginduri de recunostinta pentru aerul conditionat :)))
Iulia S.
🙂
Eu noaptea nu il suport, desi il avem instalat pe hol. Ne trezim de cald si il pornim, devine temperatura suportabila, ne culcam la loc. Acum a inceput un nou val de caldura….